Galben de Crome - Aldous Huxley

- : In stoc
- Producator: Polirom
- Model: 9789734666935
Galben de Crome, primul roman al lui Huxley, apărut în 1921, este o satiră socială rafinată, de un umor subtil, care ia în derîdere modele şi snobismul „lumii bune” britanice, cu toanele, preţiozitatea şi superficialitatea ei. Personajul central al cărţii, tînărul poet Denis Stone, soseşte într-o vizită la conacul Crome al familiei Wimbush. Aici întîlneşte o întreagă societate venită să se destindă. Astfel, romanul explorează o reţea de relaţii şi raporturi sociale din cele mai diverse, căci fiecare personaj are cîte o obsesie ce-l marchează. Henry Wimbush, proprietarul domeniului Crome, un aristocrat bonom şi rupt de realitate, scrie o istorie a familiei, ceea ce-i permite lui Huxley să insereze cîteva pagini de un umor savuros din acea prezumtivă istorie. Soţia lui Henry, Priscilla, pariază maniacal la curse şi la meciuri de fotbal pe baza horoscoapelor. Mary Bracegirdle e obsedată de „reprimările” sexuale şi cade în plasa unui cuceritor de profesie. Domnul Scogan, un mizantrop ratat şi cinic, îşi expune tuturor teoriile despre omenire. Denis însuşi, îndrăgostit fără speranţă de tînăra Anne, compune în minte versuri care să-i definească stările, dar amînă mereu orice decizie. Întreaga lume descrisă aici de prozatorul britanic are un aer mecanic şi ridicol, fără a fi lipsită de umanitate, iar ironia şi şarja comică sînt omniprezente.
Detalii | |
Autor | Aldous Huxley |
Gen literar | Literatura clasica |
Editura | Polirom |
Colectie | Biblioteca Polirom |
Format | H: 20cm | l: 13cm |
Numar pagini | 224 |
Tip coperta | Paperback |

14.90 Lei