Pachet N. V. Gogol

Mantaua. Nasul. Insemnarile unui nebun - N.V. Gogol

Fie ca este un frizer ticait, cicalit de nevasta, pe care il loveste nenorocirea din pricina unui nas gasit in piine, sau un functionar a carui pasiune pentru litere e pe atit de mare, pe cit de mica-i este averea pe care si-o cheltuie pe-o manta, eroul povestirilor lui Gogol este in toate numai excese: simte enorm, vede monstruos si totul ii este peste poate. Veselia pe care o nasc intimplarile lui este, cum o spune chiar Gogol, rodul unor accese „inexplicabile chiar pentru mine insumi, care proveneau probabil chiar din starea mea bolnavicioasa. Ca sa ma distrez, nascoceam toate lucrurile comice de care eram in stare”.

Revizorul. Casatoria - N. V. Gogol

„Primarul: V-am poftit, domnilor, ca să vă aduc la cunoştinţă o veste foarte neplăcută: vine la noi un revizor.
Ammos Feodorovici: Ce revizor?
Artemi Filippovici: Ce revizor?
Primarul: Un revizor din Petersburg, incognito. Ba şi cu misiune secretă.
Ammos Feodorovici: Asta-i bună!
Artemi Filippovici: Ce să zic, numai grija asta ne mai lipsea!
Luka Lukici: Doamne, Dumnezeule, şi cu misiune secretă pe deasupra! Primarul: Parcă presimţeam eu ceva: toată noaptea am visat nişte şobolani neobişnuiţi. Zău că n-am mai văzut vreodată asemenea dihănii: negre, nefiresc de mari! Au venit, au adulmecat şi s-au dus...” (N.V. Gogol)

Serile in catunul de linga Dikanka - N.V. Gogol

Cît despre un alt oaspete... Apoi acela avea atîta boierie într‑însul că parcă se cerea să‑l faci pe loc asesor ori jude hotarnic. Scotea un deget ia aşa, în faţă, şi cu ochii pe dînsul pornea a spune ca din carte nişte istorii iscusite şi înzorzonate de mai mare dragul! Stăteai cîteodată şi îl tot ascultai, pînă intrai la idei. Nu pricepeai o iotă, măcar să crăpi! Unde să fi deprins el asemenea cuvinţele? Foma Grigorievici i‑a scornit într‑un rînd o istorioară grozavă: cică un şcolar, isprăvindu‑şi învăţătura la un dascăl, s‑a întors acasă la taică‑său tobă de latină, uitînd pînă şi limba noastră creştină. Nu scotea o vorbă pînă nu‑i potrivea un „us” în coadă. Lopeţii îi spunea lopatus, muierii – muierus. Şi se nimereşte el odată să iasă la cîmp cu taică‑său. Latinistul nostru vede o greblă şi‑l întreabă pe taică‑său: „Cum îi spuneţi voi la scula asta, tataie?”. Şi pînă să ia bine seama, calcă pe dinţii greblei, care saltă o dată în sus şi‑l loveşte cu coada drept în mijlocul frunţii. „Greblă blestemată! zbieră şcolarul, fără să mai aştepte răspunsul tatălui. Că tare mai izbeşte, izbi‑l‑ar naiba din pod să‑l izbească pe ta‑su!” Uite‑aşa! Şi‑a adus aminte cum îi spune, puişorul!

Suflete moarte - N.V. Gogol

Intr-un oras obisnuit isi face aparitia un om onorabil, „de conditie buna”, dornic sa cucereasca inimile noilor sai concetateni. Scopurile lui sint, in aparenta, celebritatea si bogatia. Putini stiu insa ca personajul cu pricina, Cicikov, are o pasiune stranie: el nu umbla prin lume pentru a tezauriza bunuri lumesti, ci o marfa aparte – suflete moarte.

Taras Bulba - N. V. Gogol

„Andrii se cufundase şi el cu totul în muzica fermecătoare a gloanţelor şi săbiilor. Nu ştia ce înseamnă să chibzuieşti, să socoteşti şi să măsori dinainte puterile tale şi pe ale duşmanului. O încîntare şi o desfătare turbată vedea el în luptă; un fel de beţie îl cuprindea în clipele în care omului i se înfierbîntau minţile, cînd totul i se învălmăşea în faţa ochilor, cînd zburau capetele retezate şi caii cădeau cu vuiet la pămînt, iar el se rotea ca năuc prin şuierul gloanţelor, prin lucirile de săbii şi lovea în dreapta şi în stînga, fără să simtă cînd era şi el lovit. Nu o dată se minunase taică-său şi de Andrii, văzîndu-l cum, mînat doar de înflăcărarea lui nestăvilită, se avîntă la fapte pe care nu le-ar fi făcut niciodată un oştean cu sînge rece şi chibzuinţă şi cum, purtat doar de elanul său, săvîrşea minuni ce nu puteau să nu-i uluiască pînă şi pe cei bătrîni şi căliţi în lupte.”

Traducere din limba rusă şi note de Alexandru Cosmescu

Nikolai Vasilievici Gogol (1809-1852) s-a născut într-un sat din Ucraina. După absolvirea liceului, a plecat la Sankt Petersburg, unde a început să publice, sub diverse pseudonime, în revistele literare ale vremii. Succesul a venit însă abia în 1831, odată cu publicarea volumului de povestiri Serile în cătunul de lîngă Dikanka. I-au urmat mai multe volume de nuvele şi povestiri (Mirgorod, Povestiri din Petersburg, Arabescuri), romane (Taras Bulba, Suflete moarte) şi piese de teatru (Revizorul, Căsătoria, Jucătorii de cărţi). Pline de umor, originale şi inovatoare, scrierile sale s-au bucurat de o largă apreciere, asigurîndu-i un loc în galeria celor mai importanţi prozatori ai lumii. S-a stins din viaţă la doar 42 de ani.